buimác (buimácă), adj. – Tulburat, amețit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak „a crește”. – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, s. f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s. f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit). Vezi definitia »

PROSTĂNÁC, -Ă, prostănaci, -ce, adj., s. m. și f. (Om) prost, nătâng, bleg, prostan. ♦ Care denotă prostie. – Prostan + suf. -ac. Vezi definitia »

BAC¹ s.n. 1. Pod umblător care servește la transportul peste un râu mare. 2. Recipient de sticlă, de metal sau de ebonită, folosit de obicei pentru depunerea unui lichid. [Pl. -curi. / < fr. bac, cf. ol. bak]. Vezi definitia »

GAIÁC s.m. Arbore mare rășinos, originar din Antile, a cărui rășină se întrebuințează în medicină. [Pron. ga-iac, var. guaiac s.m. / < fr. gaïac, cf. sp. guayaco]. Vezi definitia »

tumbác, tumbácuri, s.n. (înv.) 1. abanos, lemn negru. 2. alamă; tombac. Vezi definitia »