SÚNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulație. – Lat. sonitus. Vezi definitia »

caiét (caiéte), s. n. – 1. Fasciculă de foi legate, folosită la scris. – 2. Publicație periodică. Fr. cahier, cf. pol. kajet (Berneker 469); finala de la de cornet, bonnet. Vezi definitia »

DIABET²(O)- elem. „diabet”. (< fr. diabét/o/-, cf. gr. diabetes, scurgere continuă) Vezi definitia »

NOMOTÉT s. m. (în Atena antică) membru al unei comisii însărcinate cu revizuirea constituției, a legilor etc. (< fr. nomothète) Vezi definitia »

raket, rakeți s. m. 1. infractor periculos provenit din spațiul fostei U.R.S.S., acționând după 1989 pe teritoriul României, specializat în atacuri armate asupra autovehiculelor de pe șosele. 2. membru al unor organizații rusești de tip mafiot. Vezi definitia »