SCÂNCEÁLĂ, scânceli, s. f. Faptul de a (se) scânci; scâncit; p. ext. scâncet. – Scânci + suf. -eală. Vezi definitia »

ARHITECTÚRĂ s.f. 1. Știința și arta de a proiecta și de a construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, determinate de caracterul și de destinația construcțiilor. 2. Stilul, caracterul distinctiv al unei construcții sau al unei epoci. 3. (Fig.) Structură armonioasă (mai ales a unei opere literare). ♦ Alcătuire internă; construcție; constituție. [Gen. -rii. / < lat. architectura, fr. architecture]. Vezi definitia »

vâzdoágă, vâzdoáge, s.f. (reg.) 1. floarea numită și crăiță. 2. garoafă. Vezi definitia »

SEMICOLOÁNĂ, semicoloane, s. f. (Arh.) Coloană care are jumătate din diametru îngropat în zid. – Semi- + coloană (după fr. demi-colonne). Vezi definitia »

ALERGĂTÚRĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă (nu prea mare) de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Alerga + suf. -ătură. Vezi definitia »