har (háruri), s. n. – Grație divină. – Mar. hare. Ngr. χάρις (Roesler 578; DAR), în parte prin intermediul sl. chari. Sec. XVI. – Der. harnic, adj. (înv., recunoscător; capabil; activ, harnic), cu suf. -nic, ca puternic de la putere (după Cihac, II, 136, urmat de DAR; Densusianu, GS, I, 350; Candrea; Scriban, din sl. charinŭ, cf. bg. haren „frumos”, neharen „leneș”; după ipoteza greșită a lui Diculescu 180, în legătură cu suedezul arnig „harnic”); neharnic, adj. (înv., nedemn; leneș); hărnici, vb. (a munci activ, a-și da silința); hărnicie, s. f. (capacitate, activitate, hărnicie). Cf. hărăzi, haram. Vezi definitia »

PERIGLACIÁR, -Ă, periglaciari, -e, adj. (În sintagma) Zonă (sau regiune) periglaciară (și substantivat, n.) = regiune situată la periferia ghețarilor, caracterizată printr-o climă specifică și prin anumite procese și forme determinate de condițiile fizico-geografice. ♦ Care aparține zonei mai sus definite, privitor la această zonă. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. périglaciaire. Vezi definitia »

PERICELULÁR, -Ă adj. Din jurul celulei. [Cf. fr. péricellulaire]. Vezi definitia »

ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de plane concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau plane vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular. Vezi definitia »

TUBÁR, -Ă adj. (Anat.) Referitor la trompele lui Eustache. [Cf. fr. tubaire]. Vezi definitia »