HOINÁR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar. Vezi definitia »

SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ♦ Era secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, mamifere și pești osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius. Vezi definitia »

OLĂNÁR, olănari, s. m. (Rar) Meșteșugar care face olane. – Din olan + suf. -ar. Vezi definitia »

CHIȘCÁR, chișcari, s. m. (Iht.; reg.) Țipar. – Cf. rus. piškar. Vezi definitia »

ORIGINÁR, - adj. 1. care își are obârșia în... 2. în forma de la început, de origine; inițial. (< fr. originaire, lat. originarius) Vezi definitia »