CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka. Vezi definitia »

papacioacă, papacioace s. f. (adol., vulg.) gură. Vezi definitia »

GRĂÚNȚĂ, grăunțe, s. f. V. grăunte. Vezi definitia »

chibítcă (-ci), s. f. – Cabrioletă, brișcă. Rus. kibitka. Astăzi puțin folosit, mai ales în Mold. Cf. Berneker 503. Vezi definitia »

ADÉCĂ adv. v. adică. Vezi definitia »