șpágă s. f. – Bacșiș, mită. Origine incertă. Legătura cu șpagă „spadă” nu este sigură, cf. Chelaru, BF, IV, 128; și cu atît mai puțin apare chiar legătura semantică cu fr. épingles, sp. alfileres. După Scriban, din sb., rus. špag „buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie între spa(n)gă „spadă” și spenge, var. a lui spență „suprasarcină”, v. aici. Vezi definitia »

CEÁGLĂ, ceagle, s. f. (Reg.) Târnăcop pentru spart gheața. – Din magh. csáklya. Vezi definitia »

ACTINOBACILÓZĂ s. f. boală, frecventă la taurine, asemănătoare actinomicozei, prin adenopatie și abcese. (< fr. actinobacillose) Vezi definitia »

CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse. Vezi definitia »

găleátă (găléți), s. f. – 1. Vas de lemn, căldare. – 2. Vas, recipient. – 3. Veche măsură de capacitate, pentru lapte (15,12 litri), brînză (6,3 kg) și cereale (80 litri). – 4. Dare la fisc, pe cereale, introdusă de Mihnea II, în 1585. – 5. (Arg.) Buzunar. – Mr. găleată, megl. găletă. Lat. gallĕta (Candrea, Rom., XXXI, 311; Densusianu, Filologie, 447; Candrea, Éléments, 73; Pușcariu 697; Candrea-Dens., 715; REW 3656; DAR; Battisti, III, 1752). Cf. alb. galetë, it. galleta, v. fr. jaloie. Der. din lat. calathus (Philippide, Principii, 66) pare greșită. Mag. galéta, ceh., slov. galeta (considerat de Cihac, II, 113, ca etimon al rom.), pol. gialeta, gieleta (care, după Miklosich, Wander., 22, ar proveni din rom.), par bazate pe lat. med. galleta (Berneker 292); Candrea, Elemente, 401, la consideră că provin din rom. Vezi definitia »