GREȘ, greșuri, s. n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ◊ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv). Vezi definitia »

COLÁȘ, colași s.m. (reg.) Gonaș, gonaciu, cel care la o vânătoare gonește vânatul spre pușcaș. Vezi definitia »

pârnúș, pârnúși, s.m. (reg.) numele unei specii de șobolan. Vezi definitia »

ciceríș, ciceríși, s.m. (reg.) om care nu trece nimic cu vederea, înțepător, critic. Vezi definitia »

schemni-ceaúș s.m. (înv.) ceauș, reprezentant al Porții otomane, care însoțea în Țările Române pe noul domn numit de Poartă. Vezi definitia »