cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană. Vezi definitia »

fuléndriță, fuléndrițe, s.f. (reg.) haină proastă; fleandură, buleandră. Vezi definitia »

TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa. Vezi definitia »

CONCORDÁNȚĂ s.f. 1. Faptul de a concorda; potrivire, acord. ◊ Concordanța relațiilor de producție cu caracterul forțelor de producție = lege economică potrivit căreia relațiile de producție trebuie să corespundă cu caracterul forțelor de producție; concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează acordul timpului verbului dintr-o propoziție dependentă cu timpul verbului din propoziția regentă. 2. (Geol.) Raportul dintre două strate sau serii de strate care s-au sedimentat continuu. [Cf. fr. concordance, it. concordanza]. Vezi definitia »

DOLOMÍTĂ s. f. 1. mineral din carbonat de calciu și de magneziu. 2. rocă cu aspect grăunțos, cu dolomită (1). (< fr. dolomite) Vezi definitia »