băț (béțe), s. n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultățile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, și absența acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicații date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine și mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ț. DAR pune în legătură cuvîntul băț cu bîtă, ca mai sus, și cu mag. pa(l)ca; pentru dificultățile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există și unii care caută explicația în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, și acesta de la vitta; totuși, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndește la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde și calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăți. Der. bățos, adj. (fibros; drept, țeapăn; îngîmfat, plin de sine); bețigaș, bețișor, s. n. *dim. al lui băț). Vezi definitia »

struguréț adj. (reg.; în sintagmă) măr strugureț = varietate de măr care face fructe mărunte, cu dungi roșii și acrișoare la gust. Vezi definitia »

ostréț (ostréțe), s. n. – 1. Par, țăruș, leaț. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins pește într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreață. Sl. ostru „cu vîrf ascuțit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -eț, cf. bg. ostrec „tăiș, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”. Vezi definitia »

NECITÉȚ, -EÁȚĂ, neciteți, -țe, adj. 1. Care nu se poate citi sau care se citește cu greu; ilizibil, indescifrabil. – Ne- + citeț. Vezi definitia »

COCLÉȚ, coclețe, s. n. Pane a ițelor războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. – Et. nec. Vezi definitia »