altoí (altoiésc, altoít), vb. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare și la var. – Der. altoială, s. f. (altoire); altoi, s. n. (ramură folosită la altoire); altoior, adj. (care altoiește); altoitură, s. f. (altoire); hultoană, s. f. (altoi); hultuitură, s. f. (acțiunea de a altoi); altoană, s. f. (Mold., altoi). Vezi definitia »

desfoí, pers. 3 sg. desfoáie, vb. IV (pop.) 1. (despre vânt) a desfrunzi. 2. (refl.; despre bobocii de flori) a se deschide. Vezi definitia »

marțafói (marțafói), s. m. – Șmecher, potlogar. Origine necunoscută. Din pol. marcovy „flăcău tomnatic” (Cihac, II, 189), pare puțin probabil, dată fiind extensiunea cuvîntului. Relația cu mag. márcafank „gogoașă” (Scriban) e întîmplătoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fără putere”. – Der. marțafoaică, s. f. (vagaboandă). Vezi definitia »

ȚONȚORÓI s. n. v. tontoroi. Vezi definitia »

cilihói, cilihói, s.m. (reg.) pasăre răpitoare ce cuibărește pe stâncile inaccesibile; ceahlău. Vezi definitia »