RELATÍV, -Ă I. adj. 1. care există în cadrul unor relații concrete; condiționat, limitat. 2. care este în raport, în relație cu altceva. ♦ pronume (sau adverb) ~ = pronume (sau adverb) care se raportează la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție atributivă; timp ~ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 3. (despre mărimi fizice) care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ◊ valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (fiz.) mișcare ~ă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. II. adv. aproximativ, aproape. (< fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ) Vezi definitia »

aberatív, -ă adj. care ține de aberație. (< fr. aberratif) Vezi definitia »

ADITÍV, -Ă adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. ♦ (Fiz.; despre o proprietate, un efect) Care este exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric. // s.m. Substanță care se adaugă la un ulei mineral sau la prepararea betoanelor pentru a le ameliora proprietățile. [< fr. additif]. Vezi definitia »

sunățív, -ă, adj. (înv.; despre sunetele vorbirii) vocalic. Vezi definitia »

SEDATÍV adj., s. n. (medicament) calmant. (< fr. sédatif) Vezi definitia »