COMÁNDĂ s. f. 1. ordin, dispoziție, poruncă. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unități militare. ◊ post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări. 3. acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuării ei. ◊ dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile. ♦ (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator. 4. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandată. ◊ de ~ = executat după indicațiile clientului. 5. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc. 6. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. ( Vezi definitia »

poncăitúră, poncăitúri, s.f. (reg.) mocoșeală, mocoșire; lucrare anevoioasă, greoaie. Vezi definitia »

ZÓNĂ, zone, s. f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate în funcție de poli, de cercurile polare și de tropice și caracterizate printr-o climă specifică. Zonă temperată. Zonă ecuatorială. ♦ (Astron.) Fiecare dintre părțile cerului corespunzătoare celor cinci zone (1) ale Pământului. 2. Porțiune dintr-o întindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitată pe baza unor caracteristici distinctive, a unor împrejurări speciale, a unei destinații determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafața unei sfere cuprinsă între două paralele. 4. (Fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone. Vezi definitia »

ráină (-ne), s. f. – Cratiță. Origine îndoielnică. După Scriban, din germ. reine „curățare”. În Trans. și Banat. Vezi definitia »

AVENTÚRĂ s. f. 1. acțiune îndrăzneață, cu multe pericole. 2. legătură amoroasă întâmplătoare. (< fr. aventure, it. aventura) Vezi definitia »