ILÍȘ, ilișuri, s. n. Impozit care se percepea în Moldova, în evul mediu, asupra cerealelor. – Din magh. élés „gustare”. Vezi definitia »

pițâș, pițâși, s.m. (reg.) pițigoi. Vezi definitia »

aúș (-și), s. m. – Bătrân, moș, bunic. – Mr. auș. Lat. ăvus, al cărui rezultat normal *au a dispărut. Forma auș indică adăugarea unui suf. dim. -uș (Candrea-Dens., 122; DAR; REW 839); după Pușcariu, Dacor., VIII, 324, acest suf. se datorează unei contaminări cu neaoș; însă o astfel de contaminare se explică anevoie plecîndu-se de la lat. *au față de neaoș (cf. și diferența de accent), și este mai curînd o impresie întemeiată pe aspectul actual al ambelor cuvinte. După Pascu, Beiträge, 8, ar fi un der. de la neauă „zăpadă” și ar însemna „alb ce neaua”, părere prea extravagantă. Cuvîntul este rar, a fost atestat în Olt., dar astăzi apare exclusiv în dicționare. Der. aușel, s. m. (pasăre, Regulus cristatus), cu suf. dim. -el (DAR; Candrea). După Țicăloiu, ZRPh., XLI, 588 și Scriban, din lat. pop. *aucellus „păsărică”, cf. it. uccello, v. fr. oisel (› fr. oiseau); dar, pe lîngă dificultatea fonetică, nu se înțelege aplicarea unui nume generic la o singură specie de pasări. Vezi definitia »

CLOȘ s.n. Croială cloș = tip de croială largă (și cu falduri), cu firele țesăturii așezate oblic; fustă cloș = fustă largă în partea de jos (și cu falduri). [< fr. cloche – clopot]. Vezi definitia »

ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal și cu care se cântă la instrumente cu coarde. – Din arc + suf. -uș. Vezi definitia »