armoníe (-íi), s. f. – Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. – Mr. armunie. Gr. ἀρμονία (sec. XVII), și modern din fr. harmonie. – Der. armonic, adj.; armonică, s. f. (acordeon; Arg., portofel), din germ. Armonika; armonios, adj.; armonist, s. m. (acordeonist); armoniza, vb.; dezarmonie, s. f. (dezacord, neînțelegere); inarmonic, adj. (nearmonios). Vezi definitia »

CASTRÁȚIE s.f. Castrare. [Gen. -iei. / cf. fr. castration, lat. castratio]. Vezi definitia »

ÁRIE², arii, s. f. 1. (Geom.) Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de câte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Întindere. – Lat. lit. area (fr. aire). Vezi definitia »

BIBLIOGRAFÍE s. f. 1. ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul tipăriturilor, al edițiilor de opere literare, cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 2. listă a scrierilor care se referă la o anumită problemă. ◊ material informativ asupra unei probleme. ◊ totalitatea operelor unui autor. 3. listă, publicație (periodică) cuprinzând titluri recent apărute. (< fr. bibliographie) Vezi definitia »

IZOHELÍE s. f. procedeu fotografic de separație a tonurilor, constând în a face, pornind de la negativul original, două noi negative, dintre care unul conține detaliile luminilor celor mai înalte, iar al doilea pe ale celor mai profunde. (< germ. Isohelie) Vezi definitia »