SCOTOFOBÍE s.f. Teamă patologică de întuneric. [Gen. -iei. / cf. gr. skotos – întuneric, phobos – frică]. Vezi definitia »

CHÉIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coarde le unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis. Vezi definitia »

PROLANEMÍE s.f. Prezență a prolanului în sânge. [< fr. prolanémie]. Vezi definitia »

láie (lắi), s. f. – 1. Haită de cîini, mulțime de cîini. – 2. Șleahtă, ceată, hărmălaie. – 3. Șatră sau grup de țigani care umblă sau trăiesc împreună. Sl., cf. ceh. laje, rut., pol. łaje „haită”, din sl. (sb.) lajati „a lătra” (Cihac, II, 164; Tiktin; DAR). – Der. lăieș, s. m. (țigan nomad); lăieț, s. m. (țigan nomad; turnător în metal), rezultat dintr-o confuzie a cuvîntului anterior cu bg. lĕec „topitor, turnător”, de la leja „a topi, a turna”; lăețesc, adj. (țigănesc); lăețească, s. f. (dans țigănesc); lainic, adj. (nomad, vagabond, hoinar), cu suf. -nic (după Cihac, din mag. lajha „leneș”, slov. lajnati „a umbla cîntînd la vioară”; după DAR, în legătură cu rut. lan „leneș”; cf. Iordan, BF, IX, 147); lăinici, vb. (a rătăci, a hoinări); lăinicie, s. f. (lene). Vezi definitia »

VÂNĂTORÍE s. f. (Rar) Vânătoare; p. ext. îndeletnicirea de vânător. – Vânător + suf. -ie. Vezi definitia »