mení (menésc, menít), vb. – 1. A proroci, a dori. – 2. A fermeca, a vrăji. – 3. A destina, a predestina. – 4. A deochea, a aduce nenoroc prin fapte de magie. – 5. A amenința, a gesticula. Sl. mĕniti „a aminti, a zice”, mai curînd decît sl. mineti „a gîndi” (Tiktin). Der. din gr. μηνύω „a anunța” (Cihac, II, 675) este improbabilă. Vezi definitia »

CARAGIANI, Ioan (1840-1921, n. Damási, Avdela, Grecia), filolog român. Acad. (1866), prof. univ. la Iași. Specialist în limba și literatura elenă. S-a ocupat de folclorul, limba și istoria aromânilor. Vezi definitia »

micțiuni frecvente , ca ritm și volum Vezi definitia »

IZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, vorbe etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi deodată. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna. Vezi definitia »

COMPLINÍ, complinésc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi; a determina. – Con¹- + [îm]plini (după completa). Vezi definitia »