ALGONKIÁN, -Ă, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. Subst. Eră geologică căreia îi aparțin formațiile dintre arhaic și paleozoic și care conține urme de organisme și de cărbuni. 2. Adj. Care se referă la vârsta sau la formațiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien. Vezi definitia »

MERIDIÁN, -Ă I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la meridian (II, 1) și care servește la măsurarea înălțimii astrului; distanță ~ă = diferența de longitudine dintre două puncte situate pe meridiane diferite; linie ~ă = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului și paralela axei de rotație a Pământului. 2. intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului. 3. (în acupunctură) linie imaginară a suprafeței pielii care unește diferite puncte corespunzând unui anumit organ. II. s. f. 1. intersecție a unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței. ♦ (astr.) ă locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien) Vezi definitia »

HERȚIÁN, -Ă adj. v. hertzian. Vezi definitia »

TOXICOMÁN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de toxicolomanie. (< fr. toxicomane) Vezi definitia »

gămán (gămáni), s. m. – Mîncăcios, mîncău. Origine incertă. Pare un der. de la *gău „gol, cavitate”, cu suf. expresiv -man, ca în grecoman, gogoman, etc. Celelalte explicații sînt insuficiente: din gr. γεμένος „care a mîncat” (Cihac, II, 661); în legătură cu fr. gourmand (Tiktin); din sb. gamon (Skok 74). Scriban este singurul care a identificat la finală suf. -man. – Cf. gaură. – Der. gămănie, s. f. (lăcămie). Vezi definitia »