IMPROVIZÁȚIE s. f. improvizare. ◊ lucru făcut la repezeală, spontan, la moment. ◊ interpretare nepregătită, nenotată a unei compoziții muzicale, pe care interpretul o creează în acel moment; piesă muzicală astfel executată. ◊ discurs, versuri improvizate. (< fr. improvisation) Vezi definitia »

ARGUMENTÁȚIE s. f. totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. (< fr. argumentation, lat. argumentatio) Vezi definitia »

METROREXÍE s. f. histerorexie. (< fr. métrorexie) Vezi definitia »

LEXÍE s.f. (Lingv.) Element lexical care poartă semnificația potrivit anumitor tehnologii. // -lexie Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vorbire”, „de lexic”, „lexical”. [< fr. lexie, cf. gr. lexikon – lexic]. Vezi definitia »

pestrițíe s.f. (înv.) calitate de a fi pestriț; varietate. Vezi definitia »