CUIB, cuiburi, s. n. 1. Culcuș făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

Sursa: DEX '98