NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des.3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. Vezi definitia »

VERBÁL, -Ă adj. 1. care se transmite prin viu grai; oral. ♦ notă ~ă = notă diplomatică nesemnată, echivalentă cu o declarație orală. 2. referitor la verb, al verbului; provenit din verb. ♦ flexiune ~ă = conjugare (1). ◊ cu valoare de verb. (< fr. verbal, lat. verbalis) Vezi definitia »

EXTRAMARITÁL, -Ă adj. extraconjugal. (< engl. extramarital) Vezi definitia »

SCROTÁL, -Ă adj. Al scrotului. [< fr. scrotal]. Vezi definitia »

INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel. Vezi definitia »