púlpă (púlpe), s. f. – 1. Ansamblu anatomic format din mușchii posteriori gambei. – 2. Coapsă. – 3. Carne macră. – 4. Țesut moale și cărnos al fructelor. – 5. Țesut conjunctiv dentar. – 6. Uger. – Mr., megl. pulpă, istr. pupę. Lat. pŭlpa (Pușcariu 1399, Candrea-Dens., 1458; REW 6834), cf. alb. pulpjë (Philippide, II, 652), it., prov., port. polpa, v. fr. poupe. Sensul 2, incorect dar destul de răspîndit în Munt., se explică prin extinderea sensului 1, cel de „parte musculară a gambei”. Sensurile 4 și 5 sînt împrumuturi neol., din fr. pulpe. – Der. pulpar, s. n. (apărătoare a pulpelor purtată de războinici; jambieră, obială); pulpos, adj. (cu pulpe groase; cu uger mare); împulpa, vb. refl. (Trans., a se forța; a recăpăta forțe; a se însufleți), pe care DAR îl trimite la un lat. *impŭlpāre. – Cf. pulpană. Vezi definitia »

PÍCĂ² s.f. Unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză colorată în negru și având o codiță. [< fr. pique]. Vezi definitia »

CREÁNȚĂ s.f. act prin care se constată dreptul creditorului de a primi o sumă de bani de la debitor. (< fr. créance) Vezi definitia »

COȘĂRCÚȚĂ, coșărcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui coșarcă. – Coșarcă + suf. -uță. Vezi definitia »

MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă (prin ouă sau prin ovule) cu faze de dezvoltare identice. ♦ P. ext. Punct de plecare unic al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse. Vezi definitia »