gălăgí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț). Vezi definitia »

prepelegí, prepelegésc, vb. IV (reg.; despre urzicile fierte) a bate, a sfărâma cu un băț care are la un capăt două bețișoare încrucișate. Vezi definitia »

jagi s.m. pl. (reg.) viermi. Vezi definitia »

ojogí, ojogésc, vb. IV (înv.) a se preface în cărbuni. Vezi definitia »

ciupărígi s.f. pl. (reg.) plantele de primăvară denumite și baraboi. Vezi definitia »