lighioánă (lighioáne), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s. n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parțial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae „legiuni” există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicații sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietăți mici” (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian ‹ libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înțelesul intermediar de „demon”, plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă. Vezi definitia »

MANDÓLĂ/MANDÓRĂ s. f. 1. vechi instrument cu coarde ciupite, provenit din lăută. 2. variantă a mandolinei. (< it. mandola) Vezi definitia »

TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca. Vezi definitia »

SURCHIDEÁLĂ, surchideli, s. f. (Reg.) Faptul de a surchidi; sâcâială, hărțuială; muștruluială. ♦ Bătaie. – Surchidi + suf. -eală. Vezi definitia »

VANTÚRĂ s.f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. [Cf. germ. Wanten]. Vezi definitia »