CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere. Vezi definitia »

ALCHILÁRE s. f. reacție chimică de introducere a unui alchil în molecula unui compus organic. (după fr. alkylation) Vezi definitia »

RĂSCOLÍRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei. – V. răscoli. Vezi definitia »

DESCĂTUȘÁRE, descătușări, s. f. Acțiunea de a (se) descătușa și rezultatul ei. – V. descătușa. Vezi definitia »

CONCESIONÁRE s.f. Acțiunea de a concesiona și rezultatul ei. [< concesiona]. Vezi definitia »