BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -itatis. Vezi definitia »

OBSCENITÁTE s.f. Necuviință, trivialitate, indecență, pornografie; vorbă sau faptă obscenă. [Cf. fr. obscénité, lat. obscenitas]. Vezi definitia »

INFÁNTE, -Ă s. m. f. titlul dat copiilor regilor Spaniei și Portugaliei, în afară de primul născut. (< sp. infante) Vezi definitia »

ióite! interj. (reg.) ia te uită! ian cată! uite! privește! iată! Vezi definitia »

MORALICÉȘTE adv. 1. Moralmente. 2. (Înv.) După regulile moralei. – Moral + suf. -icește. Vezi definitia »