ZBICIUÍ vb. IV. Tranz. (Reg.) A biciui. – Pref. s- + biciui. Vezi definitia »

găbuí (-uésc, găbuít), vb. – 1. A prinde, a apuca, a înhăța. – 2. A găsi, a descoperi. – Var. (Mold.) găb(ă)și, găpși, găbji, ghibui, (Munt.) dibui. Sl. (rus.) gabati „a hăitui” (DAR), cf. pol. gabać „a prinde”; este însă evident că acest cuvînt a fost tratat ca o creație expresivă, după cum se poate vedea în var. sale. Celelalte explicații nu coincid. După Iordan, BF, II, 195, forma de bază ar fi găbji, din tc. kabz „acțiunea de a prinde” și găbui ar proveni din încrucișarea lui găbji cu dibui. Miklosich, Slaw. Elem., pleca de la ghibui, din sl. gybati „a îndoi”, al cărui semantism nu se înțelege. Dibui, vb. (a găsi, a descoperi, a afla; a reuși, a nimeri; a tatona, a pipăi pe bîjbîite; a căuta pe bîjbîite) este fără îndoială același cuvînt (cf. Tiktin și Scriban), ale cărui sensuri le cuprind pe cele ale verbelor găbui și pipăi. S-a explicat prin rut. dybaty (Berneker 248; Skok 67), prin bg. deb(n)jă „a se strecura” (Candrea, GS, VI, 323; Candrea; Scriban); sau prin tc. debb „acțiunea de a tîrî” (Moldovan, 425). Der. gabje, s. f. (Mold., mînă, pumn); gabor, s. m. (Arg., polițist, agent), asociere ironică a ideii de „a prinde” cu numele propriu Gabor; dibuială, s. f. (acțiunea de a dibui); dibuitor, adj. (care dibuiește); ghibosi, vb. (a hăitui; a strînge, a bate, a părui), cu var. ghigosi, formate cu suf. expresiv -osi. Cf. gîmba. Vezi definitia »

ÎNVĂLUÍ, învắlui, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un văl, cu o învelitoare; a (se) înveli, a (se) înfășura. ♦ Tranz. Fig. A cuprinde ceva cu privirea. ♦ (Despre foc) A arde sau a face să ardă mocnit; a (se) micșora. 2. Tranz. A înconjura, a încercui o unitate inamică. [Prez. ind. și: învăluiésc] – În + val + suf. -ui (influențat semantic de văl). Vezi definitia »

DISPREȚUÍ vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț) Vezi definitia »

negrúi, -úie, adj. (reg.) negricios, negriu. Vezi definitia »