CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.
Sursa: DEX '98 | Permalink

CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorura mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure.
Sursa: DEX '98 | Permalink

CLORÚRĂ s. f. sare a acidului clorhidric, combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică; clorid. ♦ ~ de sodiu = sare de bucătărie. (< fr. chlorure)
Sursa: MDN | Permalink

CLORURÁ vb. tr. a combina cu clor anumiți compuși organici. (< fr. chlorurer)
Sursa: MDN | Permalink

CLORURÁ vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanțe organice. 2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți. [< fr. chlorurer].
Sursa: DN | Permalink

CLORÚRĂ s.f. Sare a acidului clorhidric. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. [< fr. chlorure].
Sursa: DN | Permalink