ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei¹. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus.
Sursa: DEX '98 | Permalink

ARMÓNIC, -Ă adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ sunete če (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)
Sursa: MDN | Permalink

ARMÓNIC, -Ă adj. Armonios. // s.f.pl. Sunete accesorii a căror frecvență reprezintă un multiplu al numărului de vibrații pe secundă ale sunetului fundamental. [Cf. it. armonico, fr. harmonique, lat. harmonicus].
Sursa: DN | Permalink

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -e, adj. Bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ (Substantivat, f. pl.) Sunete care însoțesc sunetul fundamental, dându-i un anumit timbru. – Fr. harmonique (lat. lit. harmonicus).
Sursa: DLRM | Permalink