ETÉR, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinație organică lichidă, incoloră, foarte volatilă și inflamabilă, cu miros aromatic specific, obținută din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S. m. Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosferă, cer, văzduh. 4. S. m. (În concepția unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer) din care ar fi alcătuite corpurile cerești. – Din fr. éther, lat. aether.
Sursa: DEX '98 | Permalink

ETER²(O)- elem. heter(o)-.
Sursa: MDN | Permalink

ETÉR¹ I. s. m. 1. (ant.) al cincilea element consecutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer și pământ). 2. compus organic rezultat, prin elimintarea apei, din combinarea unui alcool cu un acid. 3. compus organic obținut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, lichid incolor, foarte volatil și inflamabil, cu miros aromatic specific, folosit ca solvent în industrie, în medicină etc. II. s. n. (fig.) aer, atmosferă, cer, văzduh. (< fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)
Sursa: MDN | Permalink

ETÉR s.m. 1. (În filozofia antică) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alături de foc, apă, aer și pământ). 2. Compus organic obținut din alcooli sau din fenoli, foarte întrebuințat în industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni în spațiu și ale cărui oscilații ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spațiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. éther, cf. gr. aither – aer curat].
Sursa: DN | Permalink

eter, eteruri s. n. 1. visare. 2. drog.
Sursa: Argou | Permalink