pleánă s.f. 1. (înv. și reg.) sfărâmătură, spărtură, așchie desprinsă dintr-un corp turnat din fier; șpan. 2. (reg.) piesă sau obiect asemănător cu o pană; pană. 3. (reg.) flegmă. 4. (reg.) defect. 5. (reg.) boală internă. Vezi definitia »

SERÍNGĂ s.f. 1. Instrument care servește pentru a face injecții, pentru a lua sânge etc. 2. Mică pompă portativă servind la împins aer sau lichide. [Var. siringă s.f. / < fr. seringue, cf. gr. syrinx – tub]. Vezi definitia »

holovíță s.f. (reg.) drojdii de rachii amestecate cu borhotul din care s-a extras berea. Vezi definitia »

slobozeálă s.f. (reg.) 1. făină de grâu muiată și subțiată cu apă sau cu lapte ori amestecată cu smântână, cu care se drege sau se îngroașă sosul sau ciorba. 2. supă sau ciorbă de post. Vezi definitia »

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv). Vezi definitia »