CORIÁMB s. m. picior de vers greco-latin format dintr-un troheu și un iamb. (< fr. choriambe, gr. khoriambos) Vezi definitia »

CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus < calamus „trestie, arc, prăjină”). Vezi definitia »

chiómb (chioámbă), adj. – 1. Miop, care nu vede bine. – 2. Nesocotit, prost. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu mag. dialectal tömpe „prost”, dar cuvîntul rom. este prea răspîndit pentru ca să i se poată atribui această origine (nu este sigură observația din DAR că se folosește numai în Mold., Bucov. și Trans. de Nord. Scriban propune rus. temnyĭ „obscur” (pronunțat tjomnyĭ). – Der. chiombăni (var. chiompăni), vb. (a lucra la lumină slabă, a-și strica ochii; a desluși cu greutate); chimbăneală, s. f. (lucru făcut în condiții proaste de luminozitate); chiombie s. f. (miopie). – Cf. chiondorîș. Vezi definitia »

GOLÚMB, golumbi, s. m. (Reg.) Porumbel. – Slav (v. sl. golonbŭ). Vezi definitia »

RUMB, rumburi, s. n. 1. Gură de aerisire a magaziilor unui șlep, situată pe punte. 2. Unitate de măsură pentru unghiuri, folosită la roza vânturilor, egală cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb. Vezi definitia »