spic (-ce), s. n. – 1. Inflorescență a plantelor graminee. – 2. Vîrf, pisc, parte înaltă. – Mr. schic, megl. spic. Lat. spῑcum (Pușcariu 1617; REW 8148), cf. it. spigo, prov. espic, fr. épi, sp. espiga. – Der. spicui, vb. (a face spice; a aduna spice; a extrage, a culege); spicuitor, s. m. (persoană care spicuiește); înspica, vb. refl. (a da în spic; a crește plantele; a-i da mustața; a i se face părul măciucă). Vezi definitia »

HEMOLÍTIC, -Ă adj. care produce hemoliză. (< fr. hémolytique) Vezi definitia »

POLISILOGÍSTIC, -Ă, polisilogistici, -ce, adj. Care prezintă polisilogism. – Din fr. polysyllogistique. Vezi definitia »

TELECINEMATOGRÁFIC, -Ă, telecinematografici, -ce, adj. (Rar) De telecinematografie, din telecinematografie. – Din telecinematografie. Vezi definitia »

CATAPLÉCTIC, -Ă adj. Referitor la cataplexie. [< fr. cataplectique]. Vezi definitia »