RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiúne s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis. Vezi definitia »

PROTANDRÍE s.f. (Biol.) Proterandrie. [Gen. -iei. / < fr. protandrie]. Vezi definitia »

AEROTAXÍE s. f. mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartizarea oxigenului. (< fr. aérotaxie) Vezi definitia »

vagotoníe (anomalie) s. f., art. vagotonía, g.-d. art. vagotoníi, art. vagotoníei; pl. vagotoníi, art. vagotoníile Vezi definitia »

ALBINĂRÍE, albinării, s. f. (Rar) Stupină (1). – Albină + suf. -ărie. Vezi definitia »