DRUGULÉȚ, druguleți, s. m. Dimimitiv al lui drug. – Drug + suf. -uleț. Vezi definitia »

șodéț, -eáță, adj. (reg.) vesel, glumeț. Vezi definitia »

OMULÉȚ, omuleți, s. m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără nici un merit; om cu preocupări mărunte, meschine. – Om + suf. -uleț. Vezi definitia »

scoréț, scoréțe, s.n. (reg.) 1. teică în care cad grăunțele la moară. 2. jgheab pe care curge făina dintre pietrele morii; piscoaie. 3. orificiu din mijlocul pietrelor unei râșnițe, prin care se scurge sarea măcinată. 4. (în forma: scareț) colțul sau lădița vetrei unde se adună cenușa. Vezi definitia »

fîț interj. – Exprimă ideea de mișcare rapidă. – Var. fîța, fî(r)ța-fî(r)ța. Creație expresivă, cf. bîț, hîț, fîșt. – Der. fîță (var. fiță), s. f. (plevușcă, pește mărunt; varietate de grindel, Cobitis taenia; băiat ager, descurcăreț; femeie de serviciu); fîrță, s. f. (copil, băiat; fată; tînără ușuratică; flecușteț, nimic); fîrțîgău, s. m. (persoană versatilă, volubilă, fără minte); fîțîi, vb. (a mișca repede; refl., a fierbe, a se agita; refl., a se răsuci; refl., a se fandosi), cu var. rară fîrțîi, fîțcîi (după Cihac, II, 108, aflat în legătură cu ceh. frcati „a se mișca”, sb. fercati „a zburătăci”); fîrțîitor, adj. (care se mișcă); fîțîială, s. f. (agitație, larmă; legănare; moft, nazuri); fiță, s. f. (plevușcă; Arg., moft, nazuri); fițărae, s. f. (Arg., moft, nazuri); fartiții, s. f. pl. (Arg., nazuri); fițuică, s. f. (notițe folosite de elevi pentru a copia la examene; ziar de categorie inferioară), probabil prin confuzia fr. fiche cu fiță, datorită rapidității cu care trebuie consultată (după Tiktin, în legătură cu germ. Fitzel „bucată”). – Din rom. provine rut. facygati (Miklosich, Wander., 14). Vezi definitia »