DISCERNĂMẤNT s.n. Facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi; judecată, rațiune. [Pl. -turi, -minte. / cf. fr. discernement, it. discernimento]. Vezi definitia »

antecedént, -ă I. adj. Care precedă în timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice. II. s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații. 3. Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. (< fr. antécédent, lat. antecedens) Vezi definitia »

HELMINT²(O)- elem. „viermi paraziți”, „helminți”. (< fr. helminth/o/-, cf. gr. helmins, -nthos) Vezi definitia »

PREDISPOZÁNT, -Ă adj. (Franțuzism) Care predispune la... [< fr. prédisposant]. Vezi definitia »

CURSÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care urmează un curs special; cursist. [< rus. kursant]. Vezi definitia »