IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. – Izbi + suf. -tură. Vezi definitia »

HOMOGENÉZĂ s. f. totalitatea generațiilor succesive dintr-un strămoș comun. (< fr. homogenèse) Vezi definitia »

păragínă (părágini), s. f. – 1. Ruină, dărîmătură. – 2. Părăsire, abandonare. – 3. Țarină, ogor negru, țelină, pîrloagă. – 4. (Adj.) Viran, nepopulat. – Var. paragină. Origine îndoielnică. Poate în loc de *părajină ‹ părădui. Se pune de obicei în legătură cu mag. parrag, parlag „pîrloagă”, cf. pîrlog (Cihac, II, 246; Tiktin; Candrea); dar der. este dificilă din punct de vedere fonetic (Tiktin presupune că finala o reproduce pe cea din țelină, compoziție care e puțin probabilă) și nu explică toate sensurile cuvîntului rom. Giuglea, Dacor., I, 495, prefera etimonul lat. *voraginem, încrucișat cu pîrlog sau părăsi și Conev 39 pornea de la sl. prazdĭnŭ, ambele improbabile. Pare bătătoare la ochi coincidența cu lucan. prasana, pe care Rohlfs, Ital., 359 îl explică printr-un lat. *piraginem. Der. părăgini, vb. (a părăsi; a lăsa ogorul pîrloagă; a (se) degrada, a (se) ruina); părăginos, adj. (ruinat, părăsit); parangină, s. f. (vițelar, Anthoxanthum odoratum). Vezi definitia »

dámă (dáme), s. f. – 1. Doamnă, cucoană. – 2. Femeie stricată. – 3. Regină, la cărțile de joc. – 4. Joc cu puluri albe și negre care se mută pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. Fr. dame. – Der. (vulg.) dameză, s. f. (femeie stricată), ca amure(a)ză; damicelă, s. f. (fam., domnișoară), din it. damigella; damist, s. m. (Arg., persoană care frecventează bordelurile); madamă, s. f. (dădacă străină; femeie de serviciu în baruri și hoteluri; femeie de condiție inferioară), din fr. madame (nu trebuie să se confunde cu madam, formulă de adresare care se dă uneori în conversație, și care nu are nuanță depreciativă). Se știe că, după Corominas, I, 378, sensul 4 al lui damă provine, în realitate de la numele Damasco. Vezi definitia »

bóndră (bóndre), s. f. – (Trans. de Nord) Cîrpă, zdreanță. – Var. bandură. Săs. bändel (Drăganu, Dacor., VI, 280-2). Mai puțin probabilă supoziția lui Pascu, Beiträge, care pornește de la sl. bandura „lăută”. – Der. bondros, adj. (măscărici, persoană deghizată); bondreț, s. m. (larvă); bondrosi, vb. (a acționa stîngaci, a lucra prost); îmbondori, îmboldora, îmbodoli, îmboboli, îmboboroji, îmbondoli, îmbondosi, bodrînji, îmbondroji, vb. (a îmbrăca, a înfofoli). Vreunul din aceste cuvinte poate avea o explicație diferită, cu atît mai mult cu cît circulă în alte părți ale teritoriului rom., și este evidentă compunerea sa pe baze expresive. Din rom. trebuie să provină mag. bondrus „mascat” care, după DAR, ar explica acest cuvînt rom. Vezi definitia »