CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. si f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător. Vezi definitia »

COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (Grus grus). [Var.: cucór s. m., cocoáră, cucoáră s. f.] – Et. nec. Vezi definitia »

scamatór (-ri), s. m. – Prestidigitator, magician. Fr. escamoteur (Candrea; Tiktin; Graur, BL, V, 75); poate în vocalism a influențat rus. skomuroh „acrobat”. – Der. scamatorie, s. f. (prestidigitație). Vezi definitia »

ACHINETOSPÓR s. m. celulă asexuată imobilă și de rezistență, formată prin fragmentare, la cloroficee și cianoficee. (< fr. akinétospore) Vezi definitia »

STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor. Vezi definitia »