PREFIGURATÍV, -Ă adj., s. n. (element) care prefigurează. (< engl. prefigurative) Vezi definitia »

INTERPRETATÍV, -Ă adj. Care interpretează; de interpretare. [Cf. fr. interprétatif]. Vezi definitia »

NOMINATÍV s.n. Caz al declinării în care stau subiectul, apoziția și numele predicativ. ◊ Nominativ etic = formă de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit într-o construcție în care, ca și în cazul dativului etic, se cere interlocutorului să participe afectiv la ceea ce se povestește. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif]. Vezi definitia »

CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ĕ = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus) Vezi definitia »

LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus. Vezi definitia »