groh interj. – Imită grohăitul porcului. Creație expresivă. Deși nu este atestat acest uz al interj., se pare că imită și zomotul produs de dărîmarea unui morman de pietre, după cum reiese din der. – Der. grohăi, vb. (despre porci, a scoate sunete caracteristice; a călca în picioare; a fărîma), cu var. grofăi, grogo(t)i, grohăni; grohot, s. n. (morman de pietre; ruine); grohotă, s. f. (morman de pietre); grohotiș, s. n. (pietriș); grohotar, s. n. (mulțime de pietre); grohăială, s. f. (grohăit); grohăit, s. n. (sunet scos de porci). Coincide cu rădăcina sl., cf. slov. gróhati „a grohăi”, sl. grochotati „a izbucni în rîs”, rus. grochotatĭ „a răsuna” (după Cihac, II, 130 și Conev 72, rom. provine din sl., după Miklosich, Slaw. Elem., din sl. grochotŭ „zgomot”. – Aceleiași rădăcini expresive pare a-i aparține groștei, s. m. (purcel de lapte), pe care DAR îl derivă neverosimil de ls un lat. *grŏssicĕllus, cf. Pușcariu, Dacor., I, 328 și REW 3882. Vezi definitia »

DIADÓH s.m. 1. Nume dat generalilor care își disputau moștenirea tronului lui Alexandru cel Mare. 2. Moștenitor al tronului în Grecia modernă. [Pron. di-a-. / cf. fr. diadoque, gr. diadochos – succesor]. Vezi definitia »

loh gggggggggggg lkll Vezi definitia »

DIADÓH, diadohi, s. m. 1. Titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care și-au împărțit imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne; persoană având acest titlu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diadoque, germ. Diadoche. Vezi definitia »

tonóh s.n. (reg.) ceață, negură. Vezi definitia »