Definita cuvantului instructor
INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu instructor
JELUITÓR, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jeluiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (Înv) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] – Jelui + suf. -tor. Vezi definitia »
VERFAFÓR, verfafoare, s. n. (Mar.) Scondru scos în afara vergii cu ajutorul unor brățări. – Et. nec. Vezi definitia »
călătór (călătoáre), adj.1. Care călătorește. – 2. (S. m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incertă. Este considerat în mod normal a fi der. de la cale „drum, stradă”; însă der. prezintă dificultăți. Suf. -tor se aplică de obicei der. verbali; și, pe de altă parte, nu poate da naștere la rîndul său la un der. verbal, ca a călători (verbi gracia, supărător este conceput numai ca un der. posterior de tipul *a supărători). Pușcariu 262 și DAR a încercat să evite dificultatea, presupunînd că termenul călător ar fi provenit din cale, precum alb. udhëtar „călător” de la udhë „drum”. La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator față de via. Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală der. de la acest cuvînt. Ideea de „călătorie” era strîns legată de cea de „a călări”, cf. germ. reisen și reiten. Dacă presupunem că lat. caballus a format aceeași der. ca equus, vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvîntul călător „persoană care merge călare” și, mai tîrziu, „persoană care călătorește”. Der. călătoreț, adj. (care călătorește mult); călători, vb. (a fi călător, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); călătorie, s. f. (acțiunea de a călători); călătorit, adj. (care a călătorit mult). Vezi definitia »
protestatór, protestatóri, s.m. (înv.) persoană care părăsește o anumită doctrină, o anumită religie și îmbrățișează alta. Vezi definitia »
fotocopiatór (-pi-a-) s. n., pl. fotocopiatoáre Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z