priveghiá (ghéz, – át), vb. – 1. A sta treaz, a sta de veghe. – 2. A veghea, a păzi. – Mr. privegl’u. Var. privighia și der. Lat. pervĭgĭlare (Pușcariu 1391; Philippide, II, 652). – Der. priveghere, s. f. (veghe, pază; supraveghere; slujbă în ajunul unei sărbători); priveghetor, s. m. (supraveghetor; gardă; bărbătușul priveghetorii; Mold., subprefect, funcție stabilită prin decretul lui Alexandru Cuza, în 24 ianuarie 1859); privighetoare, s. f. (femeie care priveghează; Trans., lumînare care se aprinde la căpătîiul unui mort; pasăre cîntătoare, Erithacus luscinia); priveghiu, s. n. (veghe, pază, pază de noapte; veghere a unui mort, înainte de înmormîntare). Din rom. provine rut. prewetje (Candrea, Elemente, 408), ca și sb. privek „serbare nocturnă”. Vezi definitia »

PLIÁ vb. I. tr. A îndoi, a împături (hârtie, stofă etc.) suprapunând părțile într-o anumită ordine. [Pron. pli-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. plier]. Vezi definitia »

anestezia, anesteziez v. t. a lovi, a bate (pe cineva) până la leșin Vezi definitia »

IPOSTAZIÁ vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvânt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize]. Vezi definitia »

ACÍA adv. v. aici. Vezi definitia »