ștírcă, ștírci, s.f. (reg.) 1. băț despicat la un capăt sau lopățică cu care se mestecă zerul pus la fiert. 2. băț cu ramificații la un capăt folosit la stroșirea strugurilor; mustuitor. 3. băț sau lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului; orcic. 4. prăjină înfășurată la un capăt cu cârpe, folosită la spălatul țevilor de la alambic. 5. prăjină prevăzută la un capăt cu o bucată de scândură, folosită la amestecat varul, nisipul și apa în varniță. 6. (în forma: stircă) chibrit. Vezi definitia »

SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură. Vezi definitia »

DIASTÉMĂ s.f. 1. Fisură congenitală. 2. Spațiu anormal între dinții incisivi frontali; (pop.) strungăreață. 3. (Geol.) Interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente și depunerea depozitului imediat următor. [Var. diastem s.n. / < fr. diastème, cf. gr. diastema – interval]. Vezi definitia »

ZBIHUIÁLĂ, zbihuieli, s. f. (Reg.) Scuturătură, zgâlțâitură. – Zbihui + suf. -eală. Vezi definitia »

peripíscă, peripíști, s.f. (înv.) 1. motiv de proces; neînțelegere, ceartă. 2. corespondență (legată de un litigiu). Vezi definitia »