RIMÁ vb. I. intr. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ (Fig.) A face versuri (cu rimă). [< fr. rimer, it. rimare]. Vezi definitia »

cardamá (cardamále), s. f. – Plantă aromatică (Isatis tinctoria). Ngr. ϰάρδαμον „măcriș” (DAR), fără îndoială prin intermediul unui cuvînt tc. neindentificat. Vezi definitia »

basmá (basmále), s. f. – 1. (Înv.) Țesătură imprimată. – 2. Batic; batistă. – Mr. băsmă, megl. basmă. Tc. basma „imprimeu” (Roesler 588; Lokotsch 264; Berneker 264; Ronzevalle 45) de un provin și bg., rut. basma „indiană”, rus. basma „document care poartă pecetea hanului”. După Miklosich, Wander., din rom. provine pol. basaman. Der. basmangiu, s. m. (fabricant sau vînzător de basmale) reprezintă tc. basmaci (Șeineanu, II, 41). Vezi definitia »

ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. și: îngáim, îngăimez] – Et. nec. Vezi definitia »

șașmá, șașmále, s.f. (reg.) 1. (în forma: șajma) fiecare dintre greutățile de plumb fixate la plasa prostovolului. 2. prostovol (plasă de prins pește). Vezi definitia »