EXÍL, exiluri, s. n. 1. Pedeapsă aplicată în unele țări pentru delicte politice, constând în izgonirea unui cetățean din țara sau din localitatea în care trăiește; surghiun. ♦ Părăsirea, plecarea voluntară a cuiva din propria țară sau localitate, de obicei pentru a scăpa de o prigoană. 2. Situație în care se găsește o persoană exilată. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium. Vezi definitia »

RIZÍL s. n. v. rezil. Vezi definitia »

DECÍL s. m. a zecea parte dintr-un ansamblu de date clasate într-o anumită ordine. (< fr. décile) Vezi definitia »

INCONFUNDÁBIL, -Ă adj. bine individualizat, care nu poate fi confundat; original, unic. (< in¹- + confundabil) Vezi definitia »

DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable. Vezi definitia »