stáreț (-ți), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări. – Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). – Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit). Vezi definitia »

NECITÉȚ, -EÁȚĂ, neciteți, -țe, adj. 1. Care nu se poate citi sau care se citește cu greu; ilizibil, indescifrabil. – Ne- + citeț. Vezi definitia »

ranț (-țuri), s. n. – Cută, zbîrcitură. Mag. ránc (Gáldi, Dict., 154). În Trans., înv. Vezi definitia »

ZBANȚ² s. n. ~. (din sl. banci, pl. de la banc) Vezi definitia »

DODONÉȚ, -EÁȚĂ, dodonéți, -e, adj. (Var.) Dodoleț. (cf. dodoleț) Vezi definitia »