caradáică, caradăici, s.f. (reg.) 1. căruță mare. 2. persoană scurtă și groasă; bondoacă. Vezi definitia »

TÁBULĂ s. f. suprafața dinților mamiferelor, al cărei aspect este adesea caracteristic animalului. (< lat. tabula) Vezi definitia »

APRETÚRĂ s. f. 1. operațiile de fierbere, înălbire, apretare etc. ale unui material textil. 2. secție, instalație unde se fac asemenea operații. (< germ. Appretur) Vezi definitia »

STAMÍNĂ s.f. Organ bărbătesc de reproducere al florii, care conține polenul. [Cf. lat. stamen, fr. étamine, it. stamigna]. Vezi definitia »

șteáză², ștéze, s.f. (reg.) 1. stinghie; leaț. 2. fuscel (la scară). 3. băț de lemn pe care se împletesc cu iglița ochiurile de la mreajă. Vezi definitia »