UIB, uiburi, s. n. (Reg.) Cuprins, întindere. ◊ Expr. În uibul locului = a) cât vezi cu ochii; b) într-un noroc, pe nimerite. – Lat. obvium. Vezi definitia »

TRIB s.n. 1. Formă de organizare a societății primitive, constând dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii reunite între ele prin legături de înrudire, care trăiau pe un teritoriu propriu, aveau o limbă și credințe comune și erau supuse autorității unui șef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Seminție, gintă, neam. ♦ Populația fiecărui district în Roma antică. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzând genuri înrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu]. Vezi definitia »

úib s. m. – În expresia în uib „contra”. Lat. obvĭus (Bogrea, Dacor., I, 259; Candrea). În Olt., cf. mr. nuib(are) „a contrazice”. Vezi definitia »

CRIB s. n. construcție de lemn, de zidărie sau de metal, executată în albia unui râu, pentru protecția unui sorb. (< germ. Kribbe) Vezi definitia »

SCRIB s. m. 1. copist și alcătuitor de acte la diferite popoare. ◊ (la vechii evrei) cărturar, jurist, învățat care tălmăcea poporului normele de drept. 2. (peior.) scriitor, gazetar lipsit de valoare. (< fr. scribe, lat. scriba) Vezi definitia »