DORẤNGĂ, dorângi, s. f. (Reg.) Culme (3). ♦ Prăjină care servește la transportarea unui hârdău de către două persoane sau care servește la întinsul rufelor. – Magh. dorong. Vezi definitia »

hliúpcă, hliúpci, s.f. (reg.) pălărie veche, pleoștită. Vezi definitia »

MUZEÍSTICĂ s.f. Muzeologie. [Gen. -cii. / < muzeu + -istică]. Vezi definitia »

OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). Vezi definitia »

CHÍSĂLIȚĂ s. f. – v. chiseliță. Vezi definitia »