Definita cuvantului umfla
UMFLÁ, úmflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereți elastici sau plianți, umplându-l cu aer sau cu alt fluid. ♦ Refl. (Despre cavități anatomice, mai ales despre stomac) A-și mări volumul; (despre ființe) a crește în volum (în urma mâncării excesive), a avea o senzație de balonare. ♦ Expr. (Tranz.) A-l umfla pe cineva râsul (sau plânsul) sau (refl.) a se umfla de râs (sau plâns) = a nu-și putea stăpâni râsul (sau plânsul), a izbucni în râs (sau în plâns). A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfoia. Vântul umflă pânzele. ♦ Expr. (Refl.) A se umfla în pene = a se îngâmfa, a se fuduli. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări volumul, a crește. ♦ (Despre lichide) A-și ridica nivelul prin fierbere. 3. Refl. (Despre obiecte de lemn) A-și mări volumul prin umezire. ♦ Tranz. Apa a umflat doagele. 4. Refl. (Despre piele, țesuturi, organe etc.) A se inflama, a se congestiona. 5. Tranz. fig. (Fam.) A ridica în mod exagerat prețul, suma, proporțiile etc. 6. Tranz. fig. (Fam.) A înșfăca, a înhăța; a prinde, a lua, a ridica. – Lat. inflare.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu umfla
RECALCULÁ vb. tr. a reface un calcul, a stabili ceva pe baza unor noi calcule. (< fr. recalculer) Vezi definitia »
a-i fila (cuiva) o lampă expr. a fi nebun / smintit / țicnit. Vezi definitia »
DEZASIMILÁ vb. tr., refl. (despre substanțele complexe din organism) a (se) transforma în substanțe mai simple și nespecifice, pe care organismul le elimină. (< fr. désassimiler) Vezi definitia »
REAMBALÁ, reambalez, vb. I. Tranz. A ambala din nou. [Pr.: re-am- ] – Re1- + ambala. Vezi definitia »
urlá (-lu, -át), vb. – 1. A scoate urlete specifice, a mugi, a rage, a zbiera. – 2. (Banat) A tuna. – 3. (Bihor) A coborî. – Mr. aurlu, megl., istr. urlu. Lat. ulŭlāre, probabil printr-o fază *urŭlāre (Diez, I, 436; Pușcariu 1813; REW 9039), cf. it. urlare, fr. hurler, cat. udolar, port. urra. Candrea tratează sensul 3 ca pe un cuvînt diferit și REW 6107 îl reduce la un lat. *orŭlāre; e vorba, fără îndoială, de un singur cuvînt, cu același sens dublu ca tuna, țipa, tuli, v. aici. Der. urlător, adj. (care urlă; curent de apă); urlătoare, s. f. (cascadă); urlet, s. n. (strigăt puternic și prelung, zbieret); urlătură, s. f. (strigăt, țipăt). Legătura lui urlător, cu un lat. *ululator (REW 9040) nu este necesară. Vezi definitia »